ue
is
poca

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Despre

CNS a fost dezvoltat de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării în cadrul proiectului „Calitate în învățământul superior: internaționalizare și baze de date pentru dezvoltarea învățământului românesc”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), cod SMIS 126766.

CNS este parte a unui studiu național, prin care se dorește măsurarea gradului de satisfacție a studenților privind calitatea învățământului superior. CNS este implementat, în premieră, începând cu anul 2020, în cadrul tuturor instituțiilor de învățământ superior publice și private din România. 

România devine, astfel, primul stat din estul Europei și unui din primele din Spațiul European al Învățământului Superior (EHEA) care realizează un studiu național, prin care se dorește măsurarea gradului de satisfacție a studenților privind calitatea învățământului superior.

Alte materiale elaborate în cadrul proiectului: